De: Alina Bănățeanu – Redactor-șef MediaVox

Avem unele nădejdi care nu se sting: pot fi acoperite de vremuri potrivnice, pot fi alungate pentru o vreme, pot fi socotite de unii drept visuri fără putere de înfăptuire, dar ele rămân! Rămân în sufletul unui neam, ca o candelă în taina casei, atunci când afară bate viforul pe la ferestre. Așa vedem noi, monarhiștii, nădejdea revenirii la Monarhie.

Poate că unii vor zâmbi, poate că alții vor spune că vremurile s-au schimbat, că lumea de astăzi nu mai are răbdare pentru Coroană, pentru datini, pentru rânduială și pentru acea înaltă măsură de demnitate pe care o cerea cândva Coroana României. Să-i lăsăm să vorbească! Noi știm că un neam nu trăiește numai din ceea ce se vede; trăiește și din credință, din nădejde, din lucrurile pe care le păstrează în inimă chiar și atunci când nu le mai poate așeza în fruntea cetății.

Monarhia este o parte din sufletul României. A fost un timp când Coroana era chezășia unei continuități, în jurul ei s-au strâns nădejdile unei țări tinere, s-au făcut legăminte și s-au înfăptuit lucrări despre care istoria încă vorbește. Coroana, atunci când este așezată deasupra patimilor vremelnice, poate rămâne simbolul unei țări care nu vrea să se risipească în fiecare zi după voia împrejurărilor.

De aceea nu trebuie să ne fie rușine de nădejdea noastră! Să nu ne fie rușine să spunem că iubim Monarhia! Să nu ne fie teamă că vom fi numiți visători!

Da, suntem visători dacă a visa la o Românie mai dreaptă, mai demnă, mai așezată și mai statornică înseamnă a fi visător. Nădejdea noastră nu e fuga din realitate, este puterea de a privi realitatea fără să-i îngădui să-ți ucidă idealul!

Aceasta este datoria noastră: să păstrăm făclia vie pentru cei dinaintea noastră care au crezut în Coroană, pentru cei care au trăit vremurile în care România își căuta locul printre țările Europei și pentru cei care au apărat pământul românesc. Să păstrăm vie făclia Coroanei și pentru copiii noștri, fiindcă cine știe ce va aduce ziua de mâine?

Istoria nu este o linie dreaptă. Ea cunoaște întoarceri neașteptate, schimbări pe care nimeni nu le poate bănui și clipe în care ceea ce părea pierdut pentru totdeauna își găsește iar locul în lume. Poate că noi nu vom vedea acea zi, dar poate că o vor vedea copiii copiilor noștri. Aceasta însă nu ne dezleagă de datorie! Ba chiar dimpotrivă, ne cere să păstrăm neatins ceea ce am primit.

Monarhismul trebuie să fie o credință vie în viitorul României! Spunem limpede: nu dorim întoarcerea în trecut, dorim întoarcerea unei rânduieli. Nu vrem să dăm timpul înapoi, vrem ca România să-și regăsească ceea ce a pierdut: respectul pentru instituții, cumpătarea în viața publică, demnitatea în fața lumii și sentimentul că patria este mai presus de orice interes vremelnic. Coroana poate rămâne, în această nădejde, un semn al unității!

De aceea, monarhiști români, nu lăsați să moară speranța! Păstrați-o cu discreție, dar cu tărie! Vor veni zile în care veți fi întrebați de ce mai credeți… răspundeți simplu: pentru că unele lucruri nu încetează să fie adevărate numai fiindcă vremea lor nu a venit încă! Vor veni oameni care vă vor spune că Monarhia este imposibilă… răspundeți-le că nimic nu este veșnic în afară de ceea ce rămâne în conștiința unui neam.

Și, mai ales, nu vă certați între voi! O cauză care dorește să unească o țară nu poate fi apărată prin dezbinare. Nu avem nevoie de glasuri care se acoperă unele pe altele, ci de oameni care, fiecare după puterea sa, să păstreze aceeași lumină.

Astăzi Coroana nu este deasupra României, dar ea este încă în inimile românilor. Atâta timp cât un bătrân va păstra într-un sertar un portret al Regelui, câtă vreme un copil va întreba cine au fost Regii României și câtă vreme cineva va rosti cu emoție cuvântul „Coroană”, nădejdea nu este moartă! Trăiește! Poate tăcut, poate departe de zgomotul zilei… dar TRĂIEȘTE!

Cine știe? Poate într-o bună zi, România își va ridica din nou privirea către acel simbol pe care istoria nu l-a putut șterge cu totul…

Până atunci, nouă ne revine o singură datorie:

SĂ NU LĂSĂM SPERANȚA SĂ MOARĂ!

Pentru România, pentru adevăr, pentru demnitate, pentru

COROANĂ!