Cușma dacică, propaganda și înclinația pro-rusă!


Două chestii care nu se „pupă” deloc, ba se resping din fașă!

Păi cum așa, să îți respecți „trecutul” (ăl mai îndepărtat, că mai dincoace nici nu se pune problema), istoria (deci noi atunci am avut rege!) și să îi iubești totodată pe cei care s-au dovedit cei mai mari dușmani în timp și au vrut să-ți anuleze totul, istoria, rădăcinile, tradițiile, gândirea și chiar tot ce e „sacru”?! Inclusiv coroana și monarhia?! De căpătâi pentru această țară și tot ce a avut bun și de renume!
Și să iubești și comunismul lor (cu „tovarăși” aka bolșevici aprigi) – adus de ei și impus cu tancul?!
Dar, totodată, să te dai mândru cu acel trecut al tău, dacii și „regele” lor, mândria ori „sufletul” tău! Crezul și defilarea ta!
„Strălucirea” bruscă a neamului!
Reciclată și reinventată (mai rău!) ca să se scrie povești fabuloase – de către ruși -, dar prin prisma ochilor lor răi și intereselor lor idem. Ei ar stinge și eclipsa totul.
Mai acuș (deja au început), după ce au dat „tonul”…, iaca vin rușii (prin „strategii” lor abili și terții vs. pionii lor de ajutor – din partea noastră, în mănuși de catifea mai lungi decât degetele și caracterul lor) să ne zică că nu avem în comun nimic nici cu latinitatea, ci mai degrabă suntem „neam” cu ei! Ei, hehehe! Ce le trecu prin minte!

Da! Există „experți” peste noapte în teorii de genul, care au ieșit din umbră, parcă și tufișuri prea „spinoase” (fără rușine și rezerve) să trâmbițeze cu tupeu și înșire bazaconii de genul. Printre cele mai toxice (că mai există un lanț întreg)!

 – Ce?! Cum?! Vorba unora, tradiția „ciorditului” probabil au deprins-o unii perfect și mai cu „drag” sau patimă, decât pe orice altceva. Că a fost un pic impusă. Sau exemplu pe măsură!
Și cea a minciunii patologice. (Repetată și rostită) până la a o crede „adevăr”.
Că până și credința e pervertită și viciată la ei… Vedem!
Deși încearcă să ne-o transfere și pe aceea! Nu, „mulțumim”!

În plus, adulatorii de criminali și de Dumnezeu, la fel, nu se „pupă”! Problema este în altă parte! Nu știm dacă la minte ori suflet!
Ori poate la conștiință?!

Așa, că, neaoșii noștri „patrioți” iubitori de cușme dacice (pe care le fac și le vând, nu doar le poartă cu trufie și falsitate prin dreptul ambasadei Rusiei – unde le înclină), vor a zice sau poate face ceva – care să sfideze însăși istoria și parcursul secular al lumii și acestui neam – dar nu prea le iese lor pe deplin cum ar vrea (și poate bucura și rublele ascunse prin colțurile hainelor lor, în mare occidentale, că dacă ar fi românești, s-ar „revolta” – în locul lor).

©️ Cristina P. Korys

fbt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *